Erdogan anunță că o celebră biserică din Istanbul ar putea fi redenumită moschee

Erdogan anunță că o celebră biserică din Istanbul ar putea fi redenumită moschee
Publicat: 25/03/2019, 14:03
Actualizat: 25/03/2019, 19:00

„Turiștii vin și merg la Moscheea Albastră. Plătesc ceva pentru aceasta?… Ei bine, vom face la fel cu Hagia Sophia”, a declarat Erdogan duminică.

Întrebat dacă va fi eliminată taxa de intrare, acesta a declarat: „Nu este imposibil, dar nu vom face acest lucru sub numele «muzeu», ci sub numele «moscheea Hagia Sophia»”.

Fostă biserică, apoi moschee, în prezent muzeu, Hagia Sophia a provocat frecvent controverse între creștini și musulmani privind activitățile islamice desfășurate în instituție, fiind și subiectul unor dispute politice între Turcia și Grecia. Autoritățile din Grecia și-au exprimat în mod repetat îngrijorarea privind o posibilă modificare a statutului de muzeu al instituției.

Recep Erdogan – care, în prezent, este în campanie pentru alegerile municipale din 31 martie – nu s-a sfiit să folosească Hagia Sophia pentru a-și atrage voturi. Acesta a vorbit din nou despre biserică după atacurile care au avut loc pe 15 martie în două moschei din Christchurch, Noua Zeelandă, în care au murit 50 de oameni.

În manifestul asasinului din Noua Zeelandă, acesta vorbea și despre faptul că Hagia Sophia va fi „eliberată” de minaretele sale.

Hagia Sophia a fost inițial construită ca biserică, în secolul al șaselea, ca piesă de rezistență a Constantinopolelui, capitala Imperiului Bizantin creștin.

Imediat după ce orașul a fost cucerit de otomani, în 1453, a devenit moschee, care a fost apoi convertită în muzeu, în urma unor reforme implementate în anii 1930, în timpul lui Mustafa Kemal Ataturk, fondatorul Republicii Turce.

De la venirea la putere a Partidului Justiției și Dezvoltării (AKP), al lui Erdogan, criticii și susținătorii secularismului s-au temut că Guvernul turc plănuiește să reconvertească Hagia Sophia în moschee.

Însă, anul trecut, în luna septembrie, Curtea Supremă din Turcia a respins o cerere înaintată de o asociație care cerea ca Hagia Sophia să fie deschisă pentru rugăciuni musulmane.

Inclus în patrimoniul mondial UNESCO, muzeul are anual milioane de vizitatori.

Foto: Pixabay

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Devine obligatoriu din 7 iulie. Dispozitivul pe care toate mașinile trebuie să-l aibă la bord
Weekend compromis în România. Veștile de la ANM strică toate planurile
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×